Capitolul 3 : Demoni

 Camera mea devenise sinistra de vreo 2 zile incoace. Clay nu si-a mai facut aparitia. A zis ca vine. Oare m-a uitat? Si cu mine cum ramane? Adica m-a bagat in sperieti rau de tot cu lumea asta a lui. Fantome,intepaturi pe gat…oare sirul mai continua? In ce pericole ma mai aruncase odata cu foamea lui? De ce m-a mai lasat in viata daca stia ca urma sa am probleme. Sa ma scuteasca cu faza ca i-a placut de mine sau ceva de genul.

-Linda,hai la masa! Ma striga mama.

 Mi-am parasit camera si m-am dus sa iau pranzul. Totul era la fel de monoton ca si inainte de aparitia lui Clay. Am mancat in liniste in timp ce mama se holba pe o revista de moda…de cand o preocupa moda?

Era sambata asa ca dupa masa m-am dus sa ma plimb. Trebuia sa gasesc niste indicii…adica nu puteam sa renunt pur si simplu la Clay. M-am dus la el acasa..o prostie,dormea la ora asta. Totusi am intrat,usa fiind deschisa – ciudat. M-am dus prima data la dormitorul lui. Nu era. Oare plecase undeva? Dormise in alta parte? Murise? Cum era posibil asa ceva?

 In mod straniu am adormit pe canapeaua din livingul lui Clay.M-am trezit derutata si infrigurata. Era aproape 12 noaptea. Probabil mama se ingrijora. Am vrut sa plec dar m-am mai dus o data sa verific daca…cumva, Clayton se intorsese. Am cautat prin casa dar nici urma de el. Usa de la intrare se izbi puternic de perete si un strigat de groaza mi-a iesit printre buze. Am privit spre intrare si l-am vazut pe Clay prabusindu-se si gafaind.

M-am dus spre el si arata ingrozitor. Tricoul ii era spintecat si rani adanci ii perforau pieptul musculos. Sangele rosu inca ii tasnea din piept creand o balta in jurul sau. Ochii ii erau negrii si iesiti din orbite de durere. Pe fata avea o zgarietura..taietura mai bine zis,adanca. Coltii ii erau vizibili in gura deschisa. A tusit si sangele i-a iesit din gura. Era o scena teribila..pe sare nu as fi vrut sa o vad.

 -Ajuta-ma! A scancit.

Am incercat sa-l ridic dar era prea greu. S-a sprijinit si el e perete,ajutandu-ma. Cu chiu ,cu vai..impleticinu-ma am reusit sa-l duc in dormitor. S-a prabusit in pat.

-am nevoie..- a tusit – sa ma hranesc…

Mi-am ridicat maneca bluzei si mi-am dus mana catre gura lui. Era un gest negandit. O facem pur si simplu din instinct. Stiam ca daca nu se hranea avea sa moara la cum arata. Nu stiu daca se va opri sau nu…dar trebuia sa fac ceva sa-l ajut. S-a uitat in ochii mei iar eu am dat din cap a incuviintare. Mi-a prins mana cu lacomie si si-a infipt colfii in vena mea. Simteam cum sangele mi se scurge din corp prin acea mica gaurice. Simteam cu ma secatuieste de vlaga. Incepeam sa fiu invaluita de un fel de ceata dar dintr-o data s-a oprit. M-am trezit brusc din starea de transa si l-am privit lung.

-E destul. Multumesc.

-Ce. S-a. Intamplat? Am intrebat.

-Nimic.

-Cred ca merit macar o explicatie…

-Nu pot acum..sunt..obosit.

Si-a lasat capul pe perna si a adormit…sau ceva de genul asta. Nu m-a mai lasat inima sa plec acasa. Arata prea rau. Nu mai puteam eu de ce facea mama. Nu-l puteam lasa. Ii priveam ranile de pe piept cum incep sa se „lipeasca”. Se intampla incet..dar se intampla. Cat de tare poate fi sa fi vampir?! Mi-as dori sa fiu ca el. Adica..eternitate,frumusete,imortalitate…sau putea muri? putea muri din clipa-n clipa?

Am adormit undeva spre dimineata. M-am trezit la ora 1 dupa amiaza…el dormea…era zi. Bine ca toate perdelele fusesera trase. Nicio raza a soarelui nu patrunde in camera aceasta. Am decis ca e mai bine sa dau si pe acasa. M-am uitat pentru ultima data la el sa ma asigur ca e bine apoi am plecat ,cu taxiul spre casa. Ciudat este ca nu aveam niciun apel sau mesaj de la mama. Am pasit timida in casa. Si ..spre surprinderea mea,nu era nimeni. Pe masa din bucatarie era un bilet ..de la mama :

„Linda,nu stiu unde ai plecat dar nu am de gand sa te cert acum. Eu am foarte multa treaba …dar nu asta este motivul plecarii mele. Voiam sa-ti spun azi ( sambata) ca urmeaza sa plec intr-o scurta vacanta,dar ai plecat. Sper ca esit bine. Eu sunt plecata departe, in Australia. Ma intorc peste 1 luna. Ai mare grija ce faci,si cu scoala. Mami te iubeste mult si sper sa fi cuminte cat eu lipsesc. Stiu ca esti fata mare si descurcareata si nu o sa-mi simti prea mult lipsa. Imi pare rau,dar nu am ami putut astepta sa-mi iau la revedere de la tine. Te pup si Te iubesc. Ai grija de tine, Mama”

Mama plecase?!Buuun. acum pot sa plec linistita la Clay. Mi-am facut un dus rapid si m-am schimbat.Am rasfoit caietele desi nu invatam sau faceam vreo tema pentru maine apoi mi-am facut ghiozdanul.

Era ora 4 asa ca am deci sa si mananc ceva,eram lihnita. Am infulecat rapid vreo 3-4 sandwitch-uri si am baut TREI pahare cu apa. Se pare ca eram mai mult insetata decat infometata. Mi-am insfacat jaketa in drumul meu spre iesire si am incuiat usa cu cheia.

Eram imbracata la fel de banal ca intotdeauna. Aveam u pereche de jeansi de un albastru foarte inchis,un tricou alb su desene negre si o jacheta de piele neagra. In piciare aveam,ca de obicei, adidasi. Nu am mai luat taxiul avand in vedere ca mai era destul pana se innopta. Nu-mi vine sa cred ca pierdusem atata timp. Stiam sum sa ajng la apartamentul lui Clay si fara sa iau taxiul. Mergeam agale pe strazile din Vancouver.Nu era frig,nici cald. Era o temperatura potrivita pentru sfarsitul lui martie. Mai aveam putin si terminam clasa a 12-a. Timpul chiar trece repede. Parca mai ieri eram boboaca si se luau cei mari de mine. Si acum,voi temrina liceul. Norii pluteu usor pe bolta cereasca si nu parea s aploua curand. Soarele era aproape de apus. O noua zi trecuta,o noia zi data uitarii,inca o zi care trece repede ,prea repede. Nu cred ca mai exista vreuna adolescent la 18 ani care sa simta trecerea timpului asa ca mine. Dar cine a zis ca eu am incadrez in limite normale? Am eu vreun tipar? Raspuns final : Nu!

Dupa vreo 45 de minute de mers am ajuns la apartamentul lui Clay. Usa era deschisa. Era ora 6 si 20. Raze periculoase de soare nu mai erau,totusi el nu se trezise. Oare se intamplase ceva? Era ceva in nergeula cu el? Respira normalt,totusi nu se trezea. M-am asezat lanaga el si i-am privit trasaturile perfecte. Fata lui simetrica,Buzele pline,care acum formau doar o linie dreapta. Nu puteai spune ca-l doare ceva deoarece fata ii era senina,fara vreo imperfectiune. Am vazut ca ranile de pe piept erau aproape vindecate iar taietura de pe fata disparuse. Sangele uscat de pe piept mi-a atras atentia. M-am dus intr-o baie si am luat un prosop. L-am umezit si m-am dus sa-l sterg. Il stergeam cu grija,nu cumva sa-l trezesc dar el nu face niciun gest ca l-ar deranja asta. M-am uitat la ceas.

 Era 18:59. oare de ce nu se trezea? Soarele nu mai era pe cer. Dintr-o data si-a ridicat pieptul si a respirat adanc. M-am speriat si m-am retras de langa el. Statea pe coate uitandu-se la mine. Senin. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum nu m-ar fi speriat ingrozitor aseara. Zambea. Parea un inger. Ingerul meu cu ochii verzi.

-Buna! Mi-a zis.

-Buna!

 -Mersi.

 -Pentru…?

-pentru aseara,pentru ca ai avut grija de mine.

 M-am dus si m-am asezat langa el pe pat. Clay statea sprijinit pe coate.

 -ce s-a intamplat aseara?

 -aseara am evadat.

 -De unde?

-Din Iad.

-Ce?!?!

 -Glumeam. Ai timp sa-ti povestesc?

-Tot timpul din lume.

-Ok…Demoni s-au intors dupa mine. Un anumit tip de demoni. Ei sunt cei care ,ei bine vor sa raspandeasca Raul si Intunericul in lume. Acum vreo 200 de ani am avut o lupta cu ei,eu aveam si un clan. Si i-am invins. Ei reuseau sa evadeze doar cate unul,maxim doi. Ii „inchisesem” cu o vraja. Erau peste o mie,dar mai mult de jumatate au murit in lupta. Sunt foarte puternici. Si Clanul nostru a suferit multe pierderi. De cate ori scapa cate un Demon,unul dintre noi il omora. AU mai ramas in jur de 300,destui in comparatie cu noi,care nu mai suntem mai multi de 50,restul vampirilor nu vor sa se bage. Joi seara au rupt vraja. Nu stiu cum. Tind sa cred ca unul a scapat si l-a omorat pe Vrajitor. Vampirul care a facut vraja nnu prea mai se controla bine,era un talmes-balmes in puterile lui. M-au prins…bine,nu cred ca vrei sa sti ce mi-au facut…

-Vreau sa stiu tot. Am spus,prin nu-stiu-ce minune de a-mi gasi vocea.

-M-au prins cand eram la vanatoare. Erau peste 5. Am incercat sa ma lupt dar n-am razbit. M-au dus intr-un fel de celula,probabil voiau sa se razbune. Ma-u leagt,batut taiat,ars,m-au tinut fara sange prea mult timp ca sa mai am vreun strop de forta. Din fericire, Peter,unul dintre membrii Clanului a creat o diversiune. A venit cu o carte de vraji. Nefiind Vrajitor nu puetea face o vraja rezistenta. I-a vrajit doar pentru 10 minute,i-a inghetat. Am reusit sa ajung aici,si din nou,multumesc.

Eram ingrozita. Se pare ca nu e asa simplu si frumos pe ca credeam…viata lui era foarte ciudata. A fi diabolic e ciudat.

-Ce ai de gand sa faci acum?

-Sincer..nu stiu. Mi-a manaiat obrazul si am simtit ca iau foc in locul unde m-a atins. Avea o piele foarte catifelata. Dar ar fi mai bine sa te indepartezi de mine. Ei probabil te vor omori daca te vad in preajma mea…

-Si cum presupui tu ca voi pleca eu acum,pur si simplu?

-Ar fi cel mai bine pentru tine. – continua sa-si tina mana pe fata mea si sa ma privesca in ochi.

-Si pentru tine? – am intrebat,simtind lacrimi aparent inutile formandu-se in ochi.

-Mai conteaza?

 -Si cum mai aflu ceva de tine?

 Nu am observat cand s-a dat jos din pat,cand a iesit si cand a intrat pe usa..totul s-a intamplat intr-o fractiune de secunda. Avea in mana un pix si o foaie.

„ 0555785362 – Clayton Nightbird” imi daduse numarul de telefon,sper ca era si corect.

-Nightbird?! Am intrebat putin amuzanta.

 -Prieteni vampiri nebuni. Asa m-au „botezat” dupa transformare.

 -Cum ai fost transformat,de ce?

 -stii deja prea multe. Du-te acasa. Poate…poate dupa ce se termina treaba asta cu Demonii mai tinem legatura.

 -Nu vreau.

 -Nu vrei sa tinem leatura?..bine..deci va trebui sa ma resemnez.

-Nu! NU VREAU SA PLEC.

-Ba vei pleca. De buna-voie sau fortata. Nu vreau sa patesti ceva din cauza mea.

 Am format repede numarul de pe foaie pe Nokia-ul meu si telefonul lui mobil a inceput sa sune pe masa.

 -Ma suni?!

-Voiam sa ma asigur ca e numarul tau. Dar Clay

-Linda! Niciun cuvant. Crezi ca-mi place ca fac asta? Dar trebuie. Trebuie sa fi in siguranta.

Vrand,nevrand m-am imbracat iar ei m-a condus pana la usa. M-am agatat de gatul lui iar el m-a imbratisat strans.

-Sti ca e doar spre binele tau. A zis el. Nu iti dai seama cat de grava este situatia.

Era bine in bratele lui. Parfumul pielii lui era dulce dar totusi proaspat. Ma imbata. Nu voiam sa-i dau drumul insa m-a desprins cu usurinta.

– ia un taxi,du-te direct acasa si incearca sa nu mai iesi in seara asta. Linda,te implor ,ai grija de tine.

M-a imbratisat din nou apoi a intrat in casa. Un sarut nu putea sa dea si el,macar ,daca aveam sa mor sa stiu ca am apucat sa-l sarut..dar el…zgarcitul.

ma astepta in fata blocului. M-am uitat spre ultimul etaj si l-am vazut pe Clay cum ma urmareste din lumina slaba,fata lui aprea ingrijorata,incruntata. Am plecat,desi nu doream asta si am ajuns acasa.

*******************************************************************

 Era seara din nou. Azi nu am fost la scoala. Stiu ca nu era o perioada buna sa lipsesc dar, desi nu pot sa ma conving nici pe mine ca asta e motivul,imi era rau. Constiinta mea tipa ca nebuna ca ma minteam. Nu iesisem din casa de FRICA. Povestea lui Clay ma bagase in sperieti. Daca el nu putuse sa se lupte cu ei,eu eram egala cu zero…zero barat. Luke m-a sunat ca nu am ajuns la serviciu dar dupa niste cuvinte grele aruncate a incetat sa ma mai sune. Stateam acum in cel mai indepartat colt al camerei mele.

Inainte ma linisteau peretii albi ai camerei mele,dar acum, stant intr-un colt cu genunchii la piept si priving ingtozita la umbrele ce le creau crengile pomilor pe parchetul camerei mele…ai putea crede ca sunt o nebuna intr-un ospiciu.

Am laut telefonul si m-am oprit doar la numarul lui Clay. Trebuia sa aflu ca e bine ca sa ies din starea asta. Am sunat. A sunat de cateva ori iar apoi s-a oprit fara niciun alt sunet. Starea de neliniste si frica m-a cuprins si mai tare. Noaptea era chiar oribila de la un timp, inspaimantatoare. Am sunat din nou. De data aceasta dupa al doilea beep a raspuns.

-Clay!?

Niciun raspuns.

 -Clayton raspunde-mi altfel nu stiu ce fac cu tine!!! –nu stiu de ce strigam ca nebuna la un telefon,desi nimeni nu vorbea din capatul celalalt.

 O multime de zumzete au inceput apui sa se auda. Mormoieli. Se auzea cumva cu ecou su erau prea multe voci. Ceva a troznit apoi am auzit un strigat de durere.

-Deci tu trebuie sa fi Linda…Nu te poti ascunede fetito.

 Am apasat pe tasta de „inchidere apel”. Vocea asta nu era a lui Clay. Er ao voce ciudata,parca venita din alta dimensiune,genul acelora de la serialele proste cu zombie de la TV. Dar era atat de reala…